Depresia a incetat demult sa mai fie considerata o dispozitie trecatoare. Tot mai multi oameni cad in capcana acestei afectiuni si societatea( incet-incet si societatea romana) a inteles ca se confrunta cu o adevarata boala. Putini dintre cei care sufera de aceasta afectiune se trezec si cer ajutorul. Si va spun un lucru: pana si cei care se trezesc de obicei o fac prea tarziu.
Deci, cateva mituri despre depresie pe care toata lumea ar trebui sa le abandoneze:
- Depresia=tristete.
Fals! Depresia intr-adevar poate sa insemne tristete, dar de asemenea se poate manifesta prin fericire aparenta si excesiva( in care pana si individul insusi crede). Depresia se poate exprima sub forma consumului excesiv de alcool sau tutun. Depresia poate dura ani de zile si acesta este principalul motiv pentru care tristetea nu este neaparat un simptom continuu. Oricat de distrus si necajit ar fi un om nu poate sa planga continuu.
2. Timpul vindeca toate ranile.
Poate, dar depresia nu este o rana. Depresia este o boala, iar bolile nu se vindeca cu timpul ci cu ajutorul unui tratament. Daca o persoana practica de ani de zile un sport si brusc se lasa si nu mai are chef de nimic, va garantez eu ca timpul nu va rezolva acest lucru.
3.Depresia este mai intensa la femei.
Fals. Din nou. Este adevarat: depresia afecteaza mai mult femeile decat barbatii, dar ca frecventa nu ca intensitate. Avem aceasta impresie pentru ca femeile se exteriorizeaza mai usor, plang mai des si sunt dispuse intr-o oarecare masura sa vorbeasca despre problemele lor.
4. Depresia loveste mai des in anii 2000, decat o facea prin anii 80-90.
Aici e vorba de o curiozitate pentru ca aceasta afirmatie este total adevarata. De ce? Relatiile inter-umane au devenit o umbra, o gluma proasta daca imi permiteti sa ma exprim in felul acesta. Relatiile amoroase la fel. Mai degraba ii scrii pe facebook un „Te ubee puishorul mheu dragutz si micutz”decat sa-i spui acest lucru in fata. Ce folos ca beau si mananc daca nu ma vede nimeni, nu-i asa? Desi incercam sa traim cat mai tehnologizati posibil, noi nu am fost facuti pentru asa ceva. Avem sentimente, avem temeri, suferinte, bucurii, nu suntem roboti si de aceea psihicul nostru nu mai face fata, nu mai tine pasul. Rata sinuciderilor a crescut foarte mult. De ce prin anii 80 sau chiar 90 acest lucru era mai rar? Oamenii traiau printre oameni, nu printre cabluri si monitoare. Tinerii munceau, isi gaseau mereu vreo ocupatie, nu aveau timp sa se gandeasca de ce „puishorul dragutz si micutz” a plecat. De asemenea cazurile de sinucidere nu erau asa mediatrizate, prin urmare pitipoancele frustrate nu stiau ca exista asa de multe feluri diferite de a te sinucide.
My world, my rules 