Cateva curiozitati si mituri despre…depresie

Depresia a incetat demult sa mai fie considerata o dispozitie trecatoare. Tot mai multi oameni cad in capcana acestei afectiuni si societatea( incet-incet si societatea romana) a inteles ca se confrunta cu o adevarata boala. Putini dintre cei care sufera de aceasta afectiune se trezec si cer ajutorul. Si va spun un lucru: pana si cei care se trezesc de obicei o fac prea tarziu.

Deci, cateva mituri despre depresie pe care toata lumea ar trebui sa le abandoneze:

1. Depresia=tristete.

Fals! Depresia intr-adevar poate sa insemne tristete, dar de asemenea se poate manifesta prin fericire aparenta si excesiva( in care pana si individul insusi crede). Depresia se poate exprima sub forma consumului excesiv de alcool sau tutun. Depresia poate dura ani de zile si acesta este principalul motiv pentru care tristetea nu este neaparat un simptom continuu. Oricat de distrus si necajit ar fi un om nu poate sa planga continuu.

2. Timpul vindeca toate ranile.

Poate, dar depresia nu este o rana. Depresia este o boala, iar bolile nu se vindeca cu timpul ci cu ajutorul unui tratament. Daca o persoana practica de ani de zile un sport si brusc se lasa si nu mai are chef de nimic, va garantez eu ca timpul nu va rezolva acest lucru.

3.Depresia este mai intensa la femei.

Fals. Din nou. Este adevarat: depresia afecteaza mai mult femeile decat barbatii, dar ca frecventa nu ca intensitate. Avem aceasta impresie pentru ca femeile se exteriorizeaza mai usor, plang mai des si sunt dispuse intr-o oarecare masura sa vorbeasca despre problemele lor.

4. Depresia loveste mai des in anii 2000, decat o facea prin anii 80-90.

Aici e vorba de o curiozitate pentru ca aceasta afirmatie este total adevarata. De ce? Relatiile inter-umane au devenit o umbra, o gluma proasta daca imi permiteti sa ma exprim in felul acesta. Relatiile amoroase la fel. Mai degraba ii scrii  pe facebook un „Te ubee puishorul mheu dragutz si micutz”decat sa-i spui acest lucru in fata. Ce folos ca beau si mananc daca nu ma vede nimeni, nu-i asa?   Desi incercam sa traim cat mai tehnologizati posibil, noi nu am fost facuti pentru asa ceva. Avem sentimente, avem temeri, suferinte, bucurii, nu suntem roboti si de aceea psihicul nostru nu mai face fata, nu mai tine pasul. Rata sinuciderilor a crescut foarte mult. De ce prin anii 80 sau chiar 90 acest lucru era mai rar? Oamenii traiau printre oameni, nu printre cabluri si monitoare. Tinerii munceau, isi gaseau mereu vreo ocupatie, nu aveau timp sa se gandeasca de ce „puishorul dragutz si micutz” a plecat. De asemenea cazurile de sinucidere nu erau asa mediatrizate, prin urmare pitipoancele frustrate nu stiau ca exista asa de multe feluri diferite de a te sinucide.

Facultatea de Psihologie?

Sunt studenta la Psihologie. Prin aceasta postare voi incerca sa raspund celor care de asemenea vor sa urmeze aceasta facultate, dar au anumite dubii. Foarte multi tineri in ultimii ani au decis sa dea la Psihologie. Am primit multe intrebari de la prieteni sau cunostinde in legatura cu aceasta specializare. Intrebarea care mi-a dat de fiecare data dureri de cap este: Merita, Faci bani?

O sa fac un top 3 intrebari frecvente in legatura cu Facultatea de Psihologie.

1. Merita?

Pai, dragii mei voi trebuie sa stiti asta.  Voi trebuie sa va ganditi bine la anumite aspecte: Ma vad pe mine peste 10 ani lucrand in acest domeniu? Raspunsul la aceasta intrebare va poate inlatura orice alte dubii. Psihologia este o specializare pe care nu fiecare poate s-o urmeze. De ce? Pentru ca lucrezi cu oameni. Cu mintea lor, cu sufletul lor, cu sentimentele lor. Daca vreti sa dati la Psihologie si inca mai aveti acea imagine in cap, cum ca psihologul sta pe un fotoliu si pune iintrebarea Si cum te face asta sa te simti? este momentul cel mai potrivit sa va schimbati pozitia. Psihologia presupune mult mai mult. ( Ceea ce am mentionat mai sus, este doar o ramura a psihologiei si anume psihoterapia sau consilierea psihologica) Psihologia are o gramada de ramuri despre care voi vorbi mai tarziu.

2. O sa fac bani?

Ce sa va raspund? Nu veti muri de foame. Unii castiga putin, altii mai mult si mai sunt si cei care castiga foarte mult( si da, in Romania). Dar, daca banii sunt pe primul loc, atunci psihologia nu este pentru voi. Ma repet: lucrezi cu oameni nu cu bani si hartii, indiferent de ramura.

3. Care ramura este cea mai buna?

Aici probabil, intrebarea ar trebui reformulata: Care ramura este cea mai buna pentru mine? In ultimii ani, e foarte cautata Psihologia judiciara. Momentan acest master se poate face doar in capitala( daca nu s-a schimbat intre timp ceva) Eu vreau sa merg pe partea  medicala a psihologiei si anume Psihologia clinica. Spre deosebire de majoritatea studentilor la psiho, nu sunt pasionata aproape deloc de psihoterapie. Ii recunosc meritele( daca ma pot exprima asa), dar pun la indoiala unele dintre aspectele sale. Mai exista si domeniul educational, care desi este cautat, daca ne intoarcem la problema banilor, nu este cel mai prosper. Fiecare ramura are subcategoriile sale, pe care nu le voi enumera acum, dar pe care le puteti gasi pe internet.

OK, sper ca nu v-am plictisit cu raspunsurile astea lungi si de asemenea sper ca v-am fost de ajutor.

„Tatal celuilalt copil”

Parinoush Saniee, o scriitoare care nu inceteaza sa ma surprinda. Prima ei carte pe care am citit-o, „Cel care ma asteapta” m-a socat din toate punctele de vedere. Continutul si povestea in sine nu iti dadea voie s-o lasi din mana, iar la final…ei bine, daca vreti sa aflati finalul cititi cartea.

Recent am citit o alta lucrare semnata de Saniee si anume „Tatal celuilalt copil”, scrisa aproape in intregime din perspectiva unui copil de 4 ani marginalizat si ignorat de familie. Am citit-o in cateva ore si pana si acum ma minunez de subiectul atat de fascinant al cartii. Titlul este si el plin de semnificatii.  Motivul pentru care micutul Shahab neaga ca tatal sau ESTE tatal sau este absolut socant.

Un roman psihologic pe care fiecare parinte ar trebui sa-l citeasca, pentru a nu face greselile pe care le-au facut parintii din carte. Fiecare copil e unic si fiecare copil are propriul ritm de dezvoltare. Saniee surprinde foarte bine trairile si gandurile unui baietel care nu a reusit sa rosteasca niciun cuvant nici macar la varsta de 4 ani. Singurul sau sprijin este mama lui o femeie care este chinuita de proprii demoni si care duce in interiorul sau propria lupta cu viata..

Recomand asadar acest roman tuturor parintilor si nu numai. „Tatal celuilalt copil” nu este doar un alt roman de fictiune pe care sa-l citesti intr-o zi de vara cu un pahar de suc de portocale in mana. Este o carte pe care nu doar ca o citesti ci o si TRAIESTI.

„Ce prostuță e mama! spunea Asi. El nu e tatăl nostru, e tatăl lui Arash.”

Mircea Eliade

 

 

Nu pot spune ca sunt innebunita dupa scriitori romani, chiar deloc, dar asta nu inseamna ca nu le recunosc talentul. Cred ca cel care mi-a atras atentia cel mai tare este Mircea Eliade. Am citit 3 carti scrise de el si nu m-am plictisit deloc. Cei care ii cunoasteti stilul probabil v-ati dat seama ca nu este vorba de o lectura usoara. Daca in timp ce citesti gandul iti zboara peste mari si tari efectiv te pierzi si nu mai stii unde ai ramas. Ultima (a 3-a) carte a fost Oceanografie. Deci , SUPER. Te pune pe ganduri, nu gluma.

Preferata mea a fost chiar prima citita, Nunta in cer. Am terminat-o in cateva ore. Trebuie sa recunosc ca am avut dureri de cap dupa ce am pus-l la loc in biblioteca,  pentru ca dupa cum am mai spus nu este o carte care iti permite sa iti indrepti atentia spre altceva, nici macar pentru cateva secunde. Cateva citate care pe mine m-au impresionat:

A evita ridicolul, inseamna a refuza singura sansa de  nemurire.

Sunt epoci in care nu poti inainta decat mergand impotriva curentului.

Esti invins, doar daca refuzi lupta.

Oamenii fug de fericire nu o cauta

Some stories are real

Copilul își privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat, întrebă:
– Scrii o poveste care ni s-a întamplat nouă? Sau poate e o poveste despre mine?
Bunicul se opri din scris, zâmbi și-i spuse nepotului:
– E adevărat, scriu despre tine. Dar mai important decât cuvintele este creionul cu care scriu.  Mi-ar plăcea să fii ca el, când vei fi mare.
Copilul privi creionul intrigat, fiindcă nu văzuse nimic special la el.
– Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am văzut în viața mea!
– Totul depinde de felul cum privești lucrurile. Există cinci calități la creion, pe care dacă reușim să le menținem, vom fi totdeauna un om care trăiește în bună pace.

Prima calitate: poți să faci lucruri mari, dar să nu uiți niciodată că există o Mână care ne conduce pașii. Pe această mâna o numim Dumnezeu sâși El ne conduce totdeauna conform dorinței Lui.
A doua calitate: din când în când trebuie să mă opresc din scris și să folosesc ascuțitoarea. Asta înseamnă un pic de suferință pentru creion, dar până la urmă va fi mai ascuțit. Deci, să știi să suporți unele dureri, pentru ca ele te vor face mai bun.
A treia calitate: creionul ne da voie să folosim guma pentru a șterge ce era greșit. Trebuie să înțelegi că a corecta un lucru nu înseamnă neaparat ceva rău, ceea ce este neapărat este faptul că ne menținem pe drumul nostru.
A patra calitate: la creion nu este important lemnul sau forma lui exterioară, ci mina de grafit din interior. Tot așa, îngrijește-te de ce se întamplă înlăuntrul tău.
Și, în sfârșit, a cincea calitate a creionului: lasă totdeauna o urmă. Tot așa, să știi că tot ce faci în viața va lăsa urme, astfel că trebuie să încerci să fii conștient de fiecare faptă a ta.  –  Paulo Coelho ”Povestea creionului”