Cred ca mi-am petrecut foarte mult timp, meditand asupra lui. M-am chinuit prea tare incercand sa readuc la viata, sa readuc in prezent amintirile trecutului. Cred ca sunt genul de persoana care nu poate sa inteleaga ca totul are un sfarsit. Poate pentru ca sunt pretentioasa, critica si cam instabila emotional si sunt constienta ca foarte rar un eveniment sau o persoana declanseaza un foc de artificii in sufletul meu. Prin urmare, stiu ca in viata mea, evenimentele memorabile nu au loc in fiecare zi, nici macar in fiecare luna. Eu nu am amintiri, eu am doar amintiri pe viata. Fie imi amintesc toata viata, fie nu tin minte nici pana maine.
Nu stiu de ce apare textul asa dezorganizat...
Lilly Austin le are pe toate: un soț iubitor, doi copii frumoși și un cămin armonios. O vizită de familie le schimbă pe toate. Lilly îl cunoaște pe Oliver, fiul de doar douăzeci și trei de ani al cumnatului său. Fără să știe de ce, se găsește atrasă într-un mod aproape inuman de tânărul său nepot prin alianță.
Atracția se transformă în obsesie, iar de la probleme profesionale la ignorarea soțului și a copiilor este doar un pas.
Oliver la început nici nu observă impactul său asupra acestei femei de treizeci și cinci de ani și când Lilly îi dă de înțeles ce simte, el o ia ca pe o glumă sau cel mult prilej de aventură. Dovada lui de ignoranță le va pune amândurora siguranța și viața în pericol.
Asa se incheie intro-ul original al anime-ului meu preferat Regele Shaman. Daca ati fost copii de 9-10 ani in 2004-2005 probabil nu va este necunoscut acest titlu( mai ales daca ati frecventat Jetix-ul la fel de des cum am facut-o eu. Din pacate a trebuit sa spun RIP Jetix cand acesta a fost inlocuit de Disney Channel).
Stiu ca pe vremea aceea au fost la moda si alte anime-uri, dintre care cel mai popular Naruto, dar mie acesta mi-a atras cel mai tare atentia. Imi amintesc ca in fiecare seara pe la ora 21-22 nu mai tin minte exact, incepea Jetix Max si primul „show” a fost Regele Shaman. Sunt extrem de recunoscatoare ca la 10 ani eram indragostita de Hao Asakura, geamanul malefic al personajului principal si nu de cine stie ce actor sau cantaret de 20 de ani.
Era, din cate am auzit unul dintre cele mai scurte anime-uri, adica cu cele mai putine episoade, dar acum, sute de ani mai tarziu am descoperit si manga Shaman King. Pot spune sincer ca in momentul in care am descoperit aceasta”capodopera a benzilor desenate” am fost coplesita de o bucurie copilareasca. Am stat toata ziua in fata calculatorului si am citit. Era raiul pe pamant pentru mine.
In fiecare seara, ma grabeam sa termin prajitura din noroi pe care o faceam in spatele casei si sa ma spal pentru ca nu vroiam sa ratez nici macar un minut.
Imi e dor de acei ani, imi e dor de copilaria mea, imi e dor de Regele Shaman, de Jetix, de serile petrecute in curte cu prietenele mele la fel de innebunite de acest anime si in general de Jetix. O singura zi de m-as putea intoarce in perioada aceea…vai ce fericita as fi.
Jung a numit acest fenomen sincronicitate. Vi s-a intamplat vreodata sa va ganditi la o persoana si cateva secunde mai tarziu aceasta va suna? Sau sa mergeti pe strada si brusc, va vine in minte un prieten pe care nu l-ati mai vazut de ceva timp si tocmai atunci acesta sa apara? Sigur ca vi s-a intamplat. Ni se intampla tuturor. Legea Atractiei este un subiect care a fost discutat din cele mai vechi timpuri. Budha insusi a spus: Devenim ceea ce gandim. Nimic mai adevarat. Legea Atractiei ne invata in primul rand ca universul ne trimite tot felul de semne pe care noi din cauza ratiunii excesive le ignoram Logic, ca nu tot ce se intampla in jurul nostru este un mesaj de la univers. Daca te gandesti ca vrei sa-ti vezi vecinul cat mai curand, este foarte probabil ca acest lucru sa se intample. Poate iti va aparea la usa sa-ti ceara sare pentru ca el nu mai are. Evident nu este vorba de niciun semn. E vecinul tau. va vedeti in fiecare zi si universul nu trebuie sa intervina in niciun fel.
„Daca continui sa dai ceea ce dai, vei continua sa primesti, ceea ce primesti.” Universul nu intelege diferenta intre „vreau” si „nu vreau”. Daca te gandesti intens la ceva este foarte probabil sa se intample, indiferent daca iti doresti asta sau nu.( de exemplu zicala: de ce iti este frica nu scapi) Daca ai o gandire negativa, nu te poti astepta la o viata pozitiva, deoarece gandurile omului sunt precum un boomergang.
Stiti vechea lege a fizicii: Fiecare actiune are o reactiune. Exact asa se intampla si in cazul legii atractiei.
Cele trei reguli de baza pentru a atrage ce iti doresti:
Cere.
Vizualizeaza
Crede ca ai primit deja ce ai cerut si comporta-te ca atare.
Intre Legea Atractiei si credinta in Dumnezeu exista anumite nelamuriri. Unii se intreaba daca cele doua nu sunt defapt acelasi lucru, iar altii cred cu tarie ca exista doar una dintre cele doua. Si desigur mai sunt si cei care nu cred in niciuna( ce oameni tristi). Adevarul e ca eu cred in ambele si consider Legea Atractiei o unealta pe care Dumnezeu ne-o pune la dispozitie.
Asa ca dragii mei, cereti, vizualizati si credeti. Viata poate fi minunata daca si gandurile tale sunt la fel de minunate.
Deci, vacanta asta sigur n-am stat degeaba. Desigur, vorbim de capitolul „Carti”. Am citit foarte multe carti intr-un timp foarte scurt, lucru care m-a uimit, deoarece eu obisnuiam sa citesc o carte de doar 250 de pagini in doua luni. Acum am citit doua volume in sase zile.
Dragii mei, de data aceasta voi vorbi despre o carte extrem de diferita de celalalte doua si anume Rosu si Negru de Stendhal. Desi am auzit foarte multe lucruri despre acest roman, niciodata nu mi-a trecut prin cap sa il citesc. Cu toate astea, poate din plictiseala m-am apucat sa-l citesc. Nu aveam asteptari prea mari. Din contra, eram convinsa ca aceasta carte nu este decat o analiza psihologica exprimata prin o gramada de monologuri inutile care vor fi pe post de somnifer. La inceput asa parea, dar dupa ce m-am chinuit sa trec de primele 50 de pagini( critice) nu am mai lasat cartea din mana. Julien Sorel, personajul principal, eroul romanului, este probabil unul dintre cele mai complexe si greu de inteles personaje din istorie.
La el, se aplica fara indoiala expresia: trebuie sa umbli cu el de parca ar fi un ou crud. Sensibil, inteligent, fermecator, Julien ne ofera o noua definitie pentru cuvantul ipocrizie. Satul de viata inferioara care i-a fost data, Julien este dispus sa apeleze la toate mijloacele posibile care l-ar putea ajuta sa se ridice pe scara sociala. Cand i se ofera aceasta sansa, nu sta pe ganduri. Accepta imediat sa devina tutorele copiilor unui domn din inalta societate. Inzestrat cu o imensa inteligenta si farmec, Julien se face imediat placut in casa domnului de Renal. Dar, din cauza orgoliului sau auto-distructiv, mereu are impresia ca este tratat ca o fiinta inferioara. Ca sa-si dovedeasca contrariul, decide s-o seduca pe sotia domnului de Renal, o femeie cu 10 ani mai in varsta. (El avand 20) Iubirea acestei femei, adoratia fata de el, inlatura aproape in totalitate lipsa lui de incredere in fortele proprii.
Julien surprinde cititorul cu iesirile sale neasteptate si atat de neobisnuite. Cu toate ca, la inceput si-a propus s-o seduca pe doamna de Renal din pura ambitie, el era ferm convins ca ajunsese s-o iubeasca, ca apoi toata dragostea sa se risipeasca la aparitia unei noi provocari: domnisoara Mathilde, al carei tata il lua pe Julien pe post de secretar si dupa un anumit timp incepu sa-l trateze ca pe propriul fiu.
Julien, de-a lungul intregii carti era considerat un zeu, un idol la picioarele caruia se aflau femei din toate categoriile sociale. Daca te uiti insa atent, si nu te lasi si tu „sedusa” ( nu m-am putut abtine) de farmecul acestui fiu de taran iti dai seama ca nu este chiar asa. In realitate, Julien nu era decat un individ cu un chip frumos, si o memoria extraordinara care se culca cu femei ce nu-i apartineau. Recita texte care nu-i spuneau nimic pentru a impresiona oamenii care il dezgustau. Da, Julien mai mult sau mai putin era tipul de personaj care „sleeps his way to the top„. Decizia lui de a o seduce pe fiica superiorului se datora orgoliului imens. Pe langa asta, el insusi mentionase intr-unul dintre monologurile sale ca o sa se culce cu ea si apoi o sa dispara, lasand-o sa se zbata in propria vinovatie, si anume ca i-a cedat primului venit. Din pacate/din fericire acest lucru ii reuseste, dar ca si in cazul doamnei de Renal, Julien constata ca este indragostit de Mathilde.
Kim Rossi Stuart, Carole Bouquet
Este impresionant felul in care acest individ isi croieste drumul in viata. Ghidat de ipocrizie si ambitie, Julien nu tine cont de principii, iar unele dintre gesturile si chiar gandurile sale uneori, se afla la marginea moralitatii. Cu toate astea, este un romantic incurabil care se emotioneaza la cele mai mici gesturi. Dar, cu toate ca reuseste de fiecare data s-o aduca pe femeia dorita la picioarele sale, Julien nu prea stie ce sa faca cu ea mai departe.
Morala romanului Rosu si Negru (dupa cum am citit undeva) poate fi cu usurinta extrasa din continutul celor doua volume: Nu te culca cu femeile altora.
Parinoush Saniee, o scriitoare care nu inceteaza sa ma surprinda. Prima ei carte pe care am citit-o, „Cel care ma asteapta” m-a socat din toate punctele de vedere. Continutul si povestea in sine nu iti dadea voie s-o lasi din mana, iar la final…ei bine, daca vreti sa aflati finalul cititi cartea.
Recent am citit o alta lucrare semnata de Saniee si anume „Tatal celuilalt copil”, scrisa aproape in intregime din perspectiva unui copil de 4 ani marginalizat si ignorat de familie. Am citit-o in cateva ore si pana si acum ma minunez de subiectul atat de fascinant al cartii. Titlul este si el plin de semnificatii. Motivul pentru care micutul Shahab neaga ca tatal sau ESTE tatal sau este absolut socant.
Un roman psihologic pe care fiecare parinte ar trebui sa-l citeasca, pentru a nu face greselile pe care le-au facut parintii din carte. Fiecare copil e unic si fiecare copil are propriul ritm de dezvoltare. Saniee surprinde foarte bine trairile si gandurile unui baietel care nu a reusit sa rosteasca niciun cuvant nici macar la varsta de 4 ani. Singurul sau sprijin este mama lui o femeie care este chinuita de proprii demoni si care duce in interiorul sau propria lupta cu viata..
Recomand asadar acest roman tuturor parintilor si nu numai. „Tatal celuilalt copil” nu este doar un alt roman de fictiune pe care sa-l citesti intr-o zi de vara cu un pahar de suc de portocale in mana. Este o carte pe care nu doar ca o citesti ci o si TRAIESTI.
„Ce prostuță e mama! spunea Asi. El nu e tatăl nostru, e tatăl lui Arash.”
Dintre toate dezastrele, accidentele sau pur și simplu într-un cuvânt catastrofele nucleare, aceasta cu siguranță a fost și va rămâne ( să sperăm) cea mai mare. Pentru orașul Pripyat, aflat la câțiva km de centrala nucleară de la Cernobîl, calendarul, în loc să se sfârșească în data de 31 decembrie, s-a oprit în 26 aprilie 1986. Reactorul nr 4 al centralei nucleare a explodat, emițând în aer zeci de tone de substanțe radioactive, ale căror urmări devastatoare se observă până în ziua de azi.
Locuitorilor orașului nu li s-a comunicat gravitatea situației și măsurile (absolut urgente) de siguranță întârziau să apară. 50.000 de oameni timp de 36 de ore respirau un aer extrem de toxic și în afară de ei, întreaga Europa se afla la mila vânturilor.
Când în sfârșit autoritățile locale au decis că a venit timpul să facă publice evenimentele petrecute, au decis că orașul vechi de doar 16 ani, trebuie evacuat de urgență. Mândria URSS, orașul viitorului, cum a fost adesea numit, devenea tot mai gol cu fiecare minut care trecea. Oamenii nu puteau să părăsească orașul decât cu o singură valiză. Desigur nimeni nu a fost mulțumit de această limitare absurdă, dar gândul că în câteva zile apele se vor liniștii, iar ei se vor întoarce acasă, i-a calmat. Însă ceea ce nu știau ei, era că nu aveau să se mai întoarcă niciodată. Radiațiile erau prea periculoase și deși experții evitau s-o spună cu voce tare cel mai frumos oraș din URSS nu avea să mai fie locuit…niciodată. Oamenii nu înțelegeau ce se întâmpla. Refuzau să creadă că se luptă cu un inamic invizibil. Făceau referiri la evenimentele de la Hiroshima, care „făceau zgomot, despre case se discuta. La Pripyat, tragedia decurgea în liniște.
Mii de oameni au avut de suferit din cauza exploziei de la centrala nucleară, generațiile viitoare s-au născut cu tot felul de malformații, s-au înregistrat o grămadă de cazuri de cancer, de morți datorate radioactivității scăpate efectiv de sub control.
În noaptea de 26 aprilie 1986, istoria omenirii a luat-o într-o cu totul altă direcție, iar amintirea ei, întipărită în sufletele și trupurile oamenilor va trece cu brio testul timpului. Unii experți cred sau vor să creadă că orașul Pripyat va fi repopulat în o 100 de ani, datorită scăderii nivelului de radiații, dar acest lucru nu se va întâmpla. Chiar dacă nivelul de radiații ar coborî sub zero, trecutul acelor regiuni nu va putea fi șters sau ignorat niciodată. Deși orașul se deteriorează pe zi ce trece, și treptat trece în uitare din punct de vedere geografic, bolile, malformațiile și pierderile suferite, fac toate parte din moștenirea Cernobâlului.
Va plictisiti acasa, si aveti nevoie de o activitate interesanta? Ce poate fi mai interesant decat cititul. Mai ales daca este vorba de o carte buna.
O carte buna poate insemna multe lucruri. Pentru mine inseamna suspans si imposibilul de a o lasa din mana. Si mai inseamna desigur si : Cel care ma asteapta- Parinoush Saniee. Este foarte bine scrisa, foarte bine pusa la punct si dupa parerea mea foarte realista.
Romanul urmareste povestea lui Masumeh, o fata de 17 ani obligata sa se marite. Dupa parerea mea frumusetea cartii consta in evolutia personajului. Suntem alaturi de Masumeh de la 17 pana la 50 de ani.
Autoarea acestei carti este atat de priceputa, incat vrei nu vrei, ajungi sa simti toate trairile personajului, toate temerile si bucuriile.
Dragii mei, astea fiind spuse, va invit la o lectura superba. Va garantez ca nu o sa va plictisiti!
My world, my rules 